Text 24 Jul De pe la Wadăfac

Deși multe concursuri de pe Facebook sunt niște fail-uri totale, niște țepe, de fapt, ietă unul care e pă bune. Caterinca e inclusă, însă suntem serioși la premii. Pentru mai multe detalii, arunc un link și mai sunt niște link-uri pe-acolo: http://wa-dafac.blogspot.ro/2014/07/concurs-pe-facebook-sau-arta-selfie-ului.html

Fiț’ pe fază și înscrieți-vă-n concurs de la 1 august!

Text 11 Jul

Anonymous said: Am prins ideea ca 'Albastru de Ana' nu e scrisa de Ana, fictiva sau nu, e chiar foarte draguta.. iar blogul vostru.. e minunat, il citesc si n-am cuvinte suficiente sa il descriu. Continuati cu asta! >:d< *aceeasi tipa din Constanta*

Mulţumim! Eşti o drăguţă!

Quote 11 Jul 9 notes
Nu e deloc o ruşine,
recunosc, mi-e dor de tine.
— Wadăfac
Text 30 Jun

Anonymous said: Mesaj pentru Ana: Dragă Ana, am dat de tine din întâmplare acum vreo doi ani cred că pe youtube, probabil că era vorba de o urare de 'La mulţi ani!' sau ceva de genul.. Apoi am dat de tumblr-ul ăsta, am citit o parte din el.. mi-am aruncat ochii şi peste 'Albastru de Ana' şi deşi nu te cunosc personal, vreau să ştii că te consider o tipă super! *Hugs* - o altă tipă din Constanţa ♥

Ana îţi mulţumeşte, da’ să ştii că-i o fată ca toate celelalte, din nefericire. :D

"Albastru de Ana" e scrisă de Isabelle, nu de Ana, iar… povestea e una, în mare parte, fictivă.

Quote 30 Jun 7 notes
Dacă mi-ai zâmbit, pe loc m-ai topit!
— Wadăfac
Quote 30 Jun 13 notes
Îmbrăţişările tale sunt slăbiciunea mea.
— Wadăfac
Quote 29 Jun 6 notes
Credeam că am uitat cum se simt fluturii în stomac. Apoi m-am gândit la tine.
— Wadăfac
Quote 17 Jun 21 notes
Fă-mi o surpriză: Vino la mine acasă fără să mă anunţi!
— Wadăfac
Text 16 Jun 1 note

Anonymous said: Te rog sa te potolesti cu 'scrisorile' astea. Devi penibila si mi se face mie rusine

Te rog să înveţi limba română. Scrii greşit şi mi se face mie ruşine.

Quote 16 Jun 12 notes
Hai să mergem undeva, să dansăm! Eu - pe ritmul inimii tale şi tu - pe al inimii mele!
— Wadăfac
Quote 15 Jun 12 notes
Noi aveam diferite preferinţe muzicale, dar m-am îndrăgostit şi mai tare de tine când am descoperit că-ţi place Ed Sheeran - Give me love. Asta e una din melodiile care mă vor lega întotdeauna de tine. Sper să fie reciproc.
— Wadăfac
Text 15 Jun 19 notes

Am tot auzit cum că “dacă un poet se îndrăgosteşte de tine, n-o să mori niciodată!”, sigur ai auzit-o şi tu. 
Am adaptat-o la situaţia mea şi acum e: dacă un blogger se îndrăgosteşte de tine, n-o să mori niciodată. Am adaptat-o aşa pentru că eu scriu pe blog. Nu mai scriu pe hârtie, aşa cum făceam când eram mai mică, nu mai scriu nici măcar în Notepad. Scriu direct pe blog. Şi nu scriu despre orice pe blogul ăsta. Scriu despre tine. 
Ţi-am spus şi ţie, la un moment dat, că nu tot ce scriu aici e inspirat din fapte reale. Unele sunt, pur şi simplu, mici invenţii şi născociri ale creierului meu, care, aparent, sunau bine. Dar, de când te-am cunoscut, ficţiunea a cam dispărut. Mi-ai făcut unul din cele mai frumoase complimente pe care le-am primit vreodată, spunându-mi că sunt bloggeriţa ta preferată. În sinea mea am râs, mi s-a părut absurd, tu nu prea interacţionai cu lumea asta din care fac eu parte. Dar acum are sens. De când mi-ai spus lucrul ăla, îmi citeşti blogurile. Ăsta şi cel de pe Blogspot. Că le citeşti din plictiseală sau curiozitate, citeşti. Şi asta-mi face inima să zâmbească.
Mai frumos ar fi dacă ai citi şi ai zâmbi şi tu, dându-ţi seama că despre tine vorbesc aici. Să citeşti ce cred eu despre tine, dar nu am curaj să-ţi spun în faţă, despre cum mă simt cu tine, apoi să te trezeşti roşu în obraji şi rânjind. Îmi place rânjetul tău, e cel mai frumos pe care l-am văzut. Nu ţi-am spus nici asta, dar e foarte posibil să citeşti într-un oarecare viitor apropiat. Rânjetul tău, felul în care te uiţi la mine, cum mă ţii în braţe, felul în care degetele noastre se împreunează - astea-s cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut şi vreau să le văd toată viaţa mea. 
Te scriu pe blog de când te-am cunoscut. Probabil ai citit, cândva, dar nu cu mare atenţie. Altfel ai fi observat cu uşurinţă cât de îndrăgostită m-ai făcut de tine. Câtă căldură eman când vorbesc de tine. Câtă pasiune pun în tot ce fac legat de tine. Ai fi observat că eşti sursa mea de inspiraţie, eşti ceea ce poeţii numesc “muză”. Tu eşti un zeu pentru mine, ţi-aş face un altar. Eşti ca o piatră preţioasă pe care aş ţine-o închisă şi protejată de tot ce înseamnă lume, ca să nu te răneşti. Eşti ca un zmeu pe care m-aş chinui să-l ţin înălţat chiar şi când obstacolele sunt multe. Eşti ca o bomboană pe care nu aş mânca-o din prima, pentru că aş termina-o repede şi nu aş mai avea alta atât de bună.
Te scriu pe blogul meu, te găseşti în toate cuvintele astea, ţi-ai pus amprenta pe tot ce însemn eu, pe tot ce realizez eu. Tot ce fac mă duce cu gândul la tine. Sunt legată de tine şi tu nu vezi asta. Niciodată nu ai văzut toată sfoara cu care-s prinsă, ci doar o parte mică. Sunt tot ceea ce vrei să fiu, dar nu vezi asta. Sunt tot ceea ce vrei de la viaţă, dar ţi-e prea frică să recunoşti. Ţi-e frică să te îndrăgosteşti, pentru că ţi-e frică de durere. Nu îţi asumi riscuri, nu vrei să simţi adrenalina. Mă dai la o parte spunând că sunt eu naivă şi tu prea bun pentru mine, când, de fapt, eşti făcut pentru mine. 
Ţi-am zis, acum ceva timp, cât de frumoase sunt mâinile tale. Doar că asta nu era tot ce voiam să spun. Mi-era teamă că, dacă-ţi spun că mâinile tale sunt atât de frumoase împreunate cu ale mele, ai râde de mine, nu m-ai lua în serios. Aşa că nu ţi-am spus. Ţi-am făcut un compliment şi l-ai uitat, eşti obişnuit să tot primeşti complimente de la mine.
Te-am scris pe blog, ori de câte ori am simţit nevoia. Ori de câte ori m-ai inspirat. Ori de câte ori mi-era ruşine să-ţi spun chestii mult prea drăguţe, pentru că rămâneam fără grai. Te-am scris pe blog timp de 9 luni.
Te scriu pe blog timp de 9 luni. Şi te voi scrie încă pe atât, dacă nu mai mult. M-ai marcat, m-ai intoxicat cu toată fiinţa ta. M-ai făcut să vreau să-mi descopăr inima, doar ca să pui mâna şi să simţi cum bate. Să nu foloseşti mânuşi chirurgicale, ca doctorii. Tu să pui mâna liberă. Să simţi cum accelerează când eşti lângă ea. Şi, de-aş face un infarct în momentul ăla, inima mea ar fi fericită. Ai fost lângă ea până în ultimul moment.
Te scriu pe blog de atâtea luni, încât nu ştiu cum de mă poţi umple cu atâtea cuvinte. Nu ştiu de unde ies atâtea cuvinte, creierul meu e neobosit de tine, e fascinat de tine. 
Te scriu pe blog de multe ori, foarte des.
Te scriu pe blog, deci n-o să mori.

Semnat
Bloggeriţa ta preferată

Text 14 Jun 23 notes Omul preferat al cărţii

Ţi-o scriu aici, pentru că nu am unde altundeva. Te scriu pe blogul meu exact aşa cum te-am scris şi-n suflet.
Am avut o rană, s-a vindecat, dar acum e alta. Una mai adâncă, sângerează mai mult, mă slăbeşte mai mult. Fizic şi psihic. Am zis de multe ori că dragostea şi orgoliul nu fac casă împreună, şi tocmai pentru că te-am vrut, am renunţat la orgoliu. Am crezut că şi tu o vei face, aşa m-ai făcut să cred, de fapt. M-ai ţinut în palmele tale încă de când nu ştiam ce mă aşteaptă în una din cele mai importante etape ale vieţii mele. Ai avut grijă să stau cu picioarele pe pământ, ai avut grijă să n-am griji. Mi-ai fost ca un înger păzitor, doar că te puteam atinge. Te puteam iubi cum n-am iubit niciodată. Ne-am învăţat reciproc multe lucruri. Ştii ce? Încă ne-am putea învăţa şi mai multe lucruri, încă mai putem. Pentru că suntem vii. Amândoi. Şi pentru că, aşa cum îmi spun mereu, nu există “nu pot”, ci “nu vreau”, iar eu ştiu că vrei. Poate nu la fel de mult ca mine, dar vrei. Ştiu asta; simt asta.
Te-ai băgat sub pielea mea mai repede decât aş fi crezut. M-ai deschis ca o carte ce toată lumea ar vrea s-o citească, dar e scumpă şi nu şi-o permite chiar oricine. M-ai deschis, ţi-am arătat ce alţii nu vor vedea, ai citit secrete, ruşini şi copilării, apoi m-ai lăsat aşa. M-ai lăsat deschisă, pe o bancă, în pustietate. Te-ai enervat într-un punct culminant şi m-ai aruncat de parcă eram un aparat foto de unică folosinţă. Ba chiar m-ai şi însemnat; ai scris cu pixul pe mine, pe fiecare pagină a mea, ţi-ai pus amprenta, ţi-ai scris numele, m-ai mâzgălit, mi-ai îndoit toate colţurile, ai rupt din mine, m-ai scăpat pe jos, m-ai ţinut în braţe, apoi m-ai aruncat, m-ai trântit de masă, apoi m-ai şters de praf. Ai fost grijuliu, totuşi neatent. Când mă citeai, simţeam că zbor, că toate foile mele sunt atât de uşoare încât plutesc în aer, deşi erau pline de cuvinte. Dar am căzut de multe ori. Şi cu toate căzăturile, eu am vrut şi vreau să stau lângă tine, să mă ţii lângă pernă, seara, când te culci, să adormi cu mine pe piept, să mă iei cu tine peste tot, să mă citeşti oriunde: în metrou, în baie, la mare, noaptea, în pauzele de la job… Oriunde. Eu vreau doar să mă citeşti şi să completezi foile alea de la sfârşit. Le-am lăsat goale special pentru tine, ştiu că tu eşti cel care poate termina povestea într-un mod care să-mi placă. Doar nu mă arunca. Sunt unii care se lipesc de o carte preferată şi ar citi-o non-stop. Eu sunt cartea care se lipeşte de omul preferat. Tu eşti omul meu preferat.

Nu sunt o carte veche, dar sunt una care are poveşti interesante şi amintiri ce oricui ar plăcea. Sunt una din cărţile de colecţie pe care ţi-ar fi frică să le atingi, ca să nu se rupă vreo foaie. Sunt firavă, foi subţiri, copertă necartonată. Până m-ai atins tu prima oară. Parcă ăla a fost momentul în care foile mele au început să fie mai grele datorită cuvintelor. Parcă eram o floare în zăpadă şi tu ai fost raza de soare care m-a ajutat să ies la suprafaţă. Eram un copil căruia îi era frică să renunţe la roţile ajutătoare de la bicicletă, şi tu m-ai învăţat să menţin echilibrul şi să mă uit în faţă. M-ai ajutat şi acum nu mă poţi lăsa de izbelişte. Nu ştii cum e, că tu nu ai fost niciodată o carte. Dar, de-ai fi fost, cu siguranţă, aveai loc de onoare la mine în raft. Te-aş fi citit oricând, chiar dacă aş fi ştiut fiecare cuvinţel deja pe deasupra. Te-aş fi îmbrăcat într-o copertă de catifea, ca să nu cumva să te zgârii. Te-aş fi ţinut în puf şi ţi-aş fi îngrijit paginile. Aş vrea ca şi tu să faci asta cu mine. Sunt doar o carte, dar una care are nevoie de iubire la fel cum oamenii au. Nu rezist fără iubire. Fără iubirea taNu vreau să mă iubească altcineva, pentru că tu deja m-ai citit mai bine de jumătate, nu cred că altcineva ar rezista atât, 20 ani de cuvinte scrise. 
Şi, de nu vrei să mă termini de citit, atunci eu ce rost mai am? Nu vreau să zac într-un anticariat sau într-o bibliotecă plină de cărţi vechi şi prăfuite, care abia sunt privite în trecere. Nu vreau să stau pe un raft şi să-mi fac veacurile acolo. Vreau să-mi fac veacurile pe raftul tău, în mâinile tale. Vreau să mă rupi şi apoi să-ţi aminteşti de un paragraf şi să mă lipeşti cu scotch ca să mai poţi citi. Vreau să te semnezi pe restul foilor. Chiar dacă ştiu că o să mă tot scapi şi nu o să-mi pui copertă de catifea, eu vreau să stau pe raftul tău. Vreau să fiu cartea ta de buzunar, aia pe care o iei peste tot.

Şi ştii ce mai vreau? Vreau să mă citeşti în linişte, să nu ţipi la mine atunci când găseşti o greşeală. E vina tiparului, aşa m-a creat. Vreau să mă iubeşti ca şi când aş fi singura carte pe care ţi-ai cumpărat-o din banii tăi, pentru că ţi-a plăcut cum sună titlul şi arăta bine coperta, mai apoi ai descoperit că te captivează. Vreau să încerci să mă iei de la capăt, ca să înţelegi fiecare cuvânt neînţeles până acum. Vreau să te străduieşti să nu mă arunci când eşti nervos, ci să mă deschizi la pagina unde ai rămas şi să verşi lacrimi dacă simţi nevoia; eu o să le ţin pe paginile mele, oricât de multe ar curge. Vreau să ţi le ţin. Vreau să mă ţii ca să te ţin. Ajută-mă. Salvează-mă de eşecul garantat. Lasă-mă să-ţi arăt părţi ale tale pe care nu le cunoşti. Lasă-mă să te port pe tărâmuri ale imaginaţiei unde nici cu visul nu ai ajuns. Lasă-mă să-ţi spun câte-o poveste în fiecare seară, ca să adormi, apoi să te trezesc cu cuvinte frumoase. Doar lasă orgoliul, că ăla e singurul impediment dintre noi. 

M-ai iertat de multe ori. M-ai aruncat, eu am ţipat, am râvnit după tine şi m-ai ridicat înapoi, m-ai ţinut strâns în braţe, la pieptul tău cald. Au fost câteva căzături şi nu am vânătăi vizibile, dar am o rană ce numai tu ai reuşi să o închizi, numai tu ai cuvintele care să umple acele spaţii goale. Aşa că, ajută-mă. Închide-mi rănile, umple-mă de cuvinte, ţine-mă lângă tine chiar şi când vei muri. Promit să nu te dezamăgesc aşa cum sunt cărţile astea de vârsta mea, care au final deschis sau final prea roz. Promit să-ţi satisfac dorinţele şi imaginaţia exact cum ţi-ai dorit dintotdeauna. Promit solemn. Îmi dau toate cuvintele de pe toate paginile doar ca să mă continui tu.

Toate astea pentru că eşti omul meu preferat. Dintre toate milioanele de oameni care mă privesc, tu eşti cel care vreau să se oprească în faţa mea, să mă ia în mână şi să mă ducă acasă. Eşti cititorul meu preferat.

Quote 14 Jun 45 notes
Dacă există iubire, nu există orgoliu.
— Wadăfac
Quote 14 Jun 102 notes
Ştii că-i iubire atunci când ai trece peste orice doar ca să fii fericită cu acel “el”.
— Wadăfac

Design crafted by Prashanth Kamalakanthan. Powered by Tumblr.